Ce urasc azi? Microbul protevist
Am vazut ieri, pe Realitatea tv, un reportaj facut de o reporterita din vechea garda a proteveului. Nu stiam ca a fost la protv, dar mi-am dat seama pe parcurs dupa felul in care fraza si lingusea cuvintele. Mi-am borat pana si sucul gastric.
Nu obisnuiesc sa ma uit la tv, poate 10 min pe zi, daca am timp, iar atunci prefer sa urmaresc Realitatea, singurul post decent, oarecum acceptabil, la limita bunului simt. Tocmai de aceea am fost surprins cand am vazut un reportaj siropos prezentat de o fosta protevista.
Reportajul incerca sa ne prezinte un fost soldat roman care si-a pierdut un picior in timpul unor operatiuni din Kandahar. Subiectul era ok, nu aveam ce sa-i reprosez, dar modul, modul in care a fost prezentat mi-a creat o senzatie de lehamite.
Era evident ca reporterita fusese inrolata in legiunea protevista de mancatori de cacat. Felul in care vorbea, in care isi misca mainele si capul, felul in care zambea si hiperboliza evenimentele, felul in care romanta si dramatiza banalul, intregu-i reportaj de un patetic delirant iti creau o stare exacerbata de greata. Reportajul se plia exact pe stilul protevist -- mult patos, putina informatie... si aia prezentata intr-o maniera pseudojurnalistica -- cu zero idei.
In timp ce cautam frenetic telecomanda pentru a scapa de mizeria telenovelistica am fost inmarmurit de (si nu exagerez) cea mai ieftina incheiere pentru un reportaj -- si asa siropos -- la care umanitatea a putut fi martora: un citat din "11 minute" de Paulo Coelho. In acel moment mi-am borat mic-dejunul luat cu doua saptamani in urma.
Nu obisnuiesc sa ma uit la tv, poate 10 min pe zi, daca am timp, iar atunci prefer sa urmaresc Realitatea, singurul post decent, oarecum acceptabil, la limita bunului simt. Tocmai de aceea am fost surprins cand am vazut un reportaj siropos prezentat de o fosta protevista.
Reportajul incerca sa ne prezinte un fost soldat roman care si-a pierdut un picior in timpul unor operatiuni din Kandahar. Subiectul era ok, nu aveam ce sa-i reprosez, dar modul, modul in care a fost prezentat mi-a creat o senzatie de lehamite.
Era evident ca reporterita fusese inrolata in legiunea protevista de mancatori de cacat. Felul in care vorbea, in care isi misca mainele si capul, felul in care zambea si hiperboliza evenimentele, felul in care romanta si dramatiza banalul, intregu-i reportaj de un patetic delirant iti creau o stare exacerbata de greata. Reportajul se plia exact pe stilul protevist -- mult patos, putina informatie... si aia prezentata intr-o maniera pseudojurnalistica -- cu zero idei.
In timp ce cautam frenetic telecomanda pentru a scapa de mizeria telenovelistica am fost inmarmurit de (si nu exagerez) cea mai ieftina incheiere pentru un reportaj -- si asa siropos -- la care umanitatea a putut fi martora: un citat din "11 minute" de Paulo Coelho. In acel moment mi-am borat mic-dejunul luat cu doua saptamani in urma.
Pe cine urasc azi? Chioampa de la metrorex
E deja a doua oara, luna asta, cand departamentul de comunicare si relatii cu publicul, al nemaipomenitului Metrorex, o da in bare cum nu se poate mai bine.
In urma cu cateva saptamani Realitatea tv a difuzat imaginile unui amator care a filmat un metrou care circula cu usile deschise. Tuta metrorexiana, care ar fi trebuit sa aplaneze situatia de criza in care se aflau, a delcarat in direct, in timp ce imaginile erau afisate pe ecran (!) ca nu stie de acest incident si, citez "nu s-a intamplat". N-am putut sa fac vreun comentariu, mi-era prea scarba.
Mai deunazi, alt incident -- vezi stirea in care a luat foc un vagon din cauza sistemului de ventilatie invechit -- aceeasi proasta, acelasi tip de mesaj: "daca nu stiu de existenta lui inseamna ca nu exista".
Din tot acest mare cacat metrorexian rezulta urmatoarele doua concluzii:
1) ori nataroaica face niste felatii de minune incat seful nu se indura s-o concedieze
2) ori mica piarista a terminat electromecanica pe vremea lu' nea Nicu si a uitat sa tina pasul cu noile tendinte in comunicarea de criza
Alta explicatie rationala nu poate exista.
In urma cu cateva saptamani Realitatea tv a difuzat imaginile unui amator care a filmat un metrou care circula cu usile deschise. Tuta metrorexiana, care ar fi trebuit sa aplaneze situatia de criza in care se aflau, a delcarat in direct, in timp ce imaginile erau afisate pe ecran (!) ca nu stie de acest incident si, citez "nu s-a intamplat". N-am putut sa fac vreun comentariu, mi-era prea scarba.
Mai deunazi, alt incident -- vezi stirea in care a luat foc un vagon din cauza sistemului de ventilatie invechit -- aceeasi proasta, acelasi tip de mesaj: "daca nu stiu de existenta lui inseamna ca nu exista".
Din tot acest mare cacat metrorexian rezulta urmatoarele doua concluzii:
1) ori nataroaica face niste felatii de minune incat seful nu se indura s-o concedieze
2) ori mica piarista a terminat electromecanica pe vremea lu' nea Nicu si a uitat sa tina pasul cu noile tendinte in comunicarea de criza
Alta explicatie rationala nu poate exista.
Pe cine urasc azi? Jurnalistii mucegaiti ai EvZ-ului
Contaminati de prostia tabloidului colegilor de trust, jurnaloizii de la Evenimentul Zilei au decis s-o puna de campanie, "Esti iubitor de caini, sau iubitor de oameni?".
Vazand ca atacurile politice nu mai tin, iar spagile se imputineaza, jurnaloizii de la Evenimentul Zilei au decis sa porneasca o campanie de responsabilitate si responsabilizare sociala. La fel ca in cazul epopeei basesciene, in care au fost masacrati sute, poate mii de catei, intr-un mod barbar. Si de data aceasta, fiinte pe care cu greu le poti numi oameni, incearca sa ne demonstreze ca sunt inferiori patrupedelor.
Ce-o fi fost in capetele alea seci ale lor? Chiar sunt intarziati mintal? Ii inteleg cand mai comit gafe jurnalistice, eh, asta e, cotidian de cacat, e normal sa gafeze, dar de unde si pana unde tampenia asta de campanie pe care nu se merita nici sa scuipi?
Nu pot sa-nteleg cum naibii de o redactie intreaga nu si-a dat seama de o simpla problema de logica: daca pleci de la efect nu ai cum sa combati flagelul. Asa s-a intamplat de fiecare data in cazul cainilor vagabonzi. S-a gasit cine stie ce puta bleaga sa dea un decret cum ca ar trebui omorati sarmanele patrupede, dupa care scoteau hingherii pe strada, acele bestii cu chip de om, si incepea masacrul.
Cand vor intelege fiarele astea ca problema se va eradica doar pornind de la cauza? Oare brutele astea cu fite jurnalistice nu-si dau seama ca e munca in van si vieti nevinovate curmate inutil?
Singura metoda prin care Bucurestiul va scapa de cainii maidanezi este sa-i faca pe cetateni mai responsabili. Ar trebui implementat un program prin care fiecare stapan sa-si identifice cainele cu o carte de identitate -- sau cercel de identificare, ca-n cazul porcilor crescuti in ferme -- care se va prezenta o data pe an, sau de doua ori pe an, la cabinetele veterinare autorizate de stat. In felul acesta pot fi urmariti proprietarii care isi abandoneaza animalele, pentru ca, daca nu v-ati dat seama singuri, toti cainii de pe strada sunt rezultatul unor stapani iresponsabili. Acei caini abandonati de-a lungul anilor s-au inmultit si au ajuns sa devina un adevarat flagel pentru locuitorii capitalei.
Aceasta poate fi singura solutie viabila pe termen lung. Daca se vor continua macelurile, pe care si rebuturile omenesti de la EvZ le sustin, nu se va rezolva nimic.
Peste cateva saptamani hingherii or sa iasa pe strazi, or sa captureze iar cateva sute de caini maidanezi pe care sa-i macelareasca, iar restul -- pentru ca intotdeauna vor scapa cativa, cine stie, salvati de oameni cu inima sau macar de oameni -- acei caini care vor scapa cu viata (1-10%) se vor inmulti iar peste vreo cinci ani vom ajunge in acelasi punct in care suntem astazi, invartindu-ne ca niste titirezi intr-un cerc vicios.
Asa ca, ma suflet mucegait, gandeste-te mai bine inainte sa faci afirmatii care ar putea pune capat vietilor nevinovate!
Si ca sa-ti raspund la intrebare, draga jurnaloidule, stiu ca tu esti iubitor de oameni, mi-ai demonstratat-o, ei bine, eu sunt om, iar printre altele sunt si iubitor de felatii, ce zici, ma iubesti si pe mine un pic?
Vazand ca atacurile politice nu mai tin, iar spagile se imputineaza, jurnaloizii de la Evenimentul Zilei au decis sa porneasca o campanie de responsabilitate si responsabilizare sociala. La fel ca in cazul epopeei basesciene, in care au fost masacrati sute, poate mii de catei, intr-un mod barbar. Si de data aceasta, fiinte pe care cu greu le poti numi oameni, incearca sa ne demonstreze ca sunt inferiori patrupedelor.
Ce-o fi fost in capetele alea seci ale lor? Chiar sunt intarziati mintal? Ii inteleg cand mai comit gafe jurnalistice, eh, asta e, cotidian de cacat, e normal sa gafeze, dar de unde si pana unde tampenia asta de campanie pe care nu se merita nici sa scuipi?
Nu pot sa-nteleg cum naibii de o redactie intreaga nu si-a dat seama de o simpla problema de logica: daca pleci de la efect nu ai cum sa combati flagelul. Asa s-a intamplat de fiecare data in cazul cainilor vagabonzi. S-a gasit cine stie ce puta bleaga sa dea un decret cum ca ar trebui omorati sarmanele patrupede, dupa care scoteau hingherii pe strada, acele bestii cu chip de om, si incepea masacrul.
Cand vor intelege fiarele astea ca problema se va eradica doar pornind de la cauza? Oare brutele astea cu fite jurnalistice nu-si dau seama ca e munca in van si vieti nevinovate curmate inutil?
Singura metoda prin care Bucurestiul va scapa de cainii maidanezi este sa-i faca pe cetateni mai responsabili. Ar trebui implementat un program prin care fiecare stapan sa-si identifice cainele cu o carte de identitate -- sau cercel de identificare, ca-n cazul porcilor crescuti in ferme -- care se va prezenta o data pe an, sau de doua ori pe an, la cabinetele veterinare autorizate de stat. In felul acesta pot fi urmariti proprietarii care isi abandoneaza animalele, pentru ca, daca nu v-ati dat seama singuri, toti cainii de pe strada sunt rezultatul unor stapani iresponsabili. Acei caini abandonati de-a lungul anilor s-au inmultit si au ajuns sa devina un adevarat flagel pentru locuitorii capitalei.
Aceasta poate fi singura solutie viabila pe termen lung. Daca se vor continua macelurile, pe care si rebuturile omenesti de la EvZ le sustin, nu se va rezolva nimic.
Peste cateva saptamani hingherii or sa iasa pe strazi, or sa captureze iar cateva sute de caini maidanezi pe care sa-i macelareasca, iar restul -- pentru ca intotdeauna vor scapa cativa, cine stie, salvati de oameni cu inima sau macar de oameni -- acei caini care vor scapa cu viata (1-10%) se vor inmulti iar peste vreo cinci ani vom ajunge in acelasi punct in care suntem astazi, invartindu-ne ca niste titirezi intr-un cerc vicios.
Asa ca, ma suflet mucegait, gandeste-te mai bine inainte sa faci afirmatii care ar putea pune capat vietilor nevinovate!
Si ca sa-ti raspund la intrebare, draga jurnaloidule, stiu ca tu esti iubitor de oameni, mi-ai demonstratat-o, ei bine, eu sunt om, iar printre altele sunt si iubitor de felatii, ce zici, ma iubesti si pe mine un pic?
Pe cine urasc azi? Cocalarii sfiosi
Am vazut azi in metrou, din pacate, doi cocalari imputiti. Pana aici nimic nou, asta vad in fiecare zi, totusi, astia doi, spre deosebire de ceilalti, erau "timizi". In ce sens: pai carau o plasa cu emblema metro si le era rusine, dom'le.
Am avut nenorocul sa ma asez fix langa ei, inevitabil le-am auzit si discutia -- daca putem numi discutie acel schimb de replici in care se grohaie cinci onomatopee, opt invective si restul termeni doar de ei stiuti, probabil cuvinte cu o etimologie rromanes corcita cu engleza prost vorbita.
Sarmanii cocalari, se contraziceau pe o tema de importanta maxima pentru existenta lor: cate statii sunt de la universitate pana la stadionul nu-stiu-care. Si se codeau, se invarteau, se jurau, pana la urma au ajuns la destinatie fara ca vreunu sa iasa invingator in disputa lor de sorginte topografica, moment in care unul dintre ei, dupa ce ofta adanc, se uita in stanga, dupa care in dreapta si apuca de o plasa metro pe care incerca sa o acopere in disperare cu o alta plasa ce purta logoul unei firme de top pentru ei, spre a nu se face de rusinea audientei.
Am avut nenorocul sa ma asez fix langa ei, inevitabil le-am auzit si discutia -- daca putem numi discutie acel schimb de replici in care se grohaie cinci onomatopee, opt invective si restul termeni doar de ei stiuti, probabil cuvinte cu o etimologie rromanes corcita cu engleza prost vorbita.
Sarmanii cocalari, se contraziceau pe o tema de importanta maxima pentru existenta lor: cate statii sunt de la universitate pana la stadionul nu-stiu-care. Si se codeau, se invarteau, se jurau, pana la urma au ajuns la destinatie fara ca vreunu sa iasa invingator in disputa lor de sorginte topografica, moment in care unul dintre ei, dupa ce ofta adanc, se uita in stanga, dupa care in dreapta si apuca de o plasa metro pe care incerca sa o acopere in disperare cu o alta plasa ce purta logoul unei firme de top pentru ei, spre a nu se face de rusinea audientei.
Pe cine urasc azi? Adomnitei, eternul fraier
Tot vuiesc prin presa imagini, citez, "socante" cu liceeni care isi trag pumni intre ei, sau invinetesc ochii profesorilor lasand intregul minister al educatiei cu gura cascata. Singura scuza/explicatie a clasei conducatoare este, iar citez, "televiziunile difuzeaza stiri si filme mult prea violente" -- am incercat sa triez balastul de aberatii ce urma, tocmai de aceea am citat sub forma trunchiata.
Domnule Adomnitei si imputeniciti ai ministerului, imaginile postate pe YouTube in care elevi ameninta profesori sau elevi se bat in timpul orelor de curs nu reprezinta imagini socante si nici franturi special culese pentru a uimi Romania. Nici macar incidente noi nu pot fi numite. Tin minte ca si cand eram eu in scoala generala (pentru curiosi, adica acum vreo 15 ani) se intampla aproape la fel. Existau profesori care nu stiau sa se impuna intr-o clasa de 38 de elevi, sau profesori care parca, dintr-o placere bolnava, erau jucati in picioare de replicile unor mucosi de clasa a 6-a -- tin sa adaug ca frecventam cea mai buna scoala din orasul de provincie in care locuiam pe vremea aceea, si nu era un oras mic, oh, chiar deloc.
Cat despre pretextul josnic cum ca televizorul ar fi de vina, domnilor senatori, v-a haituit prea rau presa ca sa mai judecati lucid sau poate dormiti prea bine pe scaunele parlamentului incat aveti mintea odihnita?
In conceptia unora tv-ul a fost si va ramane sursa tuturor relelor de pe lume, de la violenta in familie pana la gripa aviara. Totusi, asta nu inseamna ca n-ar trebui sa analizam un pic situatia.
Presupunand ca intr-adevar, tv-ul e de vina si ca elevii urmaresc programe (stiri/filme/emisiuni), n-ar trebui sa va dea un pic de gandit? Cine stie, poate ca ar trebui sa implementati un program de invatamant (sa luam exemplul Angliei) in care elevul beneficiaza de numeroase activitati extrascoalare, care indirect ii limiteaza numarul de ore petrecute la tv.
Totusi, revenind cu picioarele pe pamant, sa acceptam si a doua ipoteza in care tv-ul nu e de vina, atunci ce-i de facut domnilor senatori? As avea daca nu un raspuns, macar o sugestie pentru domniile voastre: sa va dati jos din masinile 4X4 si sa nu mai circulati peste oameni, ci printre ei. Cine stie, poate in felu' asta mai luati contact si cu lumea reala.
Domnule Adomnitei si imputeniciti ai ministerului, imaginile postate pe YouTube in care elevi ameninta profesori sau elevi se bat in timpul orelor de curs nu reprezinta imagini socante si nici franturi special culese pentru a uimi Romania. Nici macar incidente noi nu pot fi numite. Tin minte ca si cand eram eu in scoala generala (pentru curiosi, adica acum vreo 15 ani) se intampla aproape la fel. Existau profesori care nu stiau sa se impuna intr-o clasa de 38 de elevi, sau profesori care parca, dintr-o placere bolnava, erau jucati in picioare de replicile unor mucosi de clasa a 6-a -- tin sa adaug ca frecventam cea mai buna scoala din orasul de provincie in care locuiam pe vremea aceea, si nu era un oras mic, oh, chiar deloc.
Cat despre pretextul josnic cum ca televizorul ar fi de vina, domnilor senatori, v-a haituit prea rau presa ca sa mai judecati lucid sau poate dormiti prea bine pe scaunele parlamentului incat aveti mintea odihnita?
In conceptia unora tv-ul a fost si va ramane sursa tuturor relelor de pe lume, de la violenta in familie pana la gripa aviara. Totusi, asta nu inseamna ca n-ar trebui sa analizam un pic situatia.
Presupunand ca intr-adevar, tv-ul e de vina si ca elevii urmaresc programe (stiri/filme/emisiuni), n-ar trebui sa va dea un pic de gandit? Cine stie, poate ca ar trebui sa implementati un program de invatamant (sa luam exemplul Angliei) in care elevul beneficiaza de numeroase activitati extrascoalare, care indirect ii limiteaza numarul de ore petrecute la tv.
Totusi, revenind cu picioarele pe pamant, sa acceptam si a doua ipoteza in care tv-ul nu e de vina, atunci ce-i de facut domnilor senatori? As avea daca nu un raspuns, macar o sugestie pentru domniile voastre: sa va dati jos din masinile 4X4 si sa nu mai circulati peste oameni, ci printre ei. Cine stie, poate in felu' asta mai luati contact si cu lumea reala.
Pe cine urasc azi? Ikeaistii -- romanesc, prea romanesc
Ca sa inteleaga tot retardu', ikeaistii sunt acei indivizi care, din prostie/necunostinta de cauza/dobitocenie, prefera sa ia masa la Ikea -- da, m-am referit la faimosul retailer suedez de mobila, nu e o gluma, ci o realitate.
Mi-am dat seama -- si nu mi-a luat mult -- ca acesti oameni se impart in doua mari categorii:
1) Cei prea osteniti de munca, adica adevaratii sclavi de la multinationale -- si nu numai -- care nu au viata, ci pur si simplu robotesc printre hartii de dimineata pana seara si care, in consecinta, mananca la Ikea pentru ca lumea lor mica si trista nu le acorda un orizont de asteptari mai mare. Imbuca o chifla de 2 lei cu prietenii si flirteaza cu secretara sefului in cele 5 minute libere pe zi in care tre' sa manance, sa socializeze cu alti sclav la costum si sa tasteze vreo 10 mesaje la zgarda digitala, uhm, ma scuzati, la blackberry-ul de care e asa mandru.
2) Taranii, sau mai bine zis, romanii care au atins un grad prea mare de romanism. Romanii becalizati, care saracutii n-au scos nasu' prin lume si nu prea stiu ca in general exista locuri speciale in care se poate lua masa -- oamenii le numesc restaurante, sau cel putin asa se zvoneste.
Aceste doua categorii becisnice definesc tineretul nostru de astazi. Prima categorie reprezinta forta de lucru virila, avida de munca, intr-o disperata cautare de venituri pentru a-si valida statutul social. Cea de-a doua e mult mai simplu de conturat pentru ca a devenit omniprezenta. Sunt acei romani din care s-a dezvoltat acerb ramura fanariota, o mostenire socio-culturala devenita blestem pentru unii dintre noi. Cam la asta se rezuma viata lor -- in timpul saptamanii mananca la Ikea, iar in weekend isi freaca coatelte treningurilor pe balustradele din mall -- altceva nu stiu pentru ca nu vor sa stie sau pentru ca sunt incapabili sa cunoasca lucruri noi.
Mi-am dat seama -- si nu mi-a luat mult -- ca acesti oameni se impart in doua mari categorii:
1) Cei prea osteniti de munca, adica adevaratii sclavi de la multinationale -- si nu numai -- care nu au viata, ci pur si simplu robotesc printre hartii de dimineata pana seara si care, in consecinta, mananca la Ikea pentru ca lumea lor mica si trista nu le acorda un orizont de asteptari mai mare. Imbuca o chifla de 2 lei cu prietenii si flirteaza cu secretara sefului in cele 5 minute libere pe zi in care tre' sa manance, sa socializeze cu alti sclav la costum si sa tasteze vreo 10 mesaje la zgarda digitala, uhm, ma scuzati, la blackberry-ul de care e asa mandru.
2) Taranii, sau mai bine zis, romanii care au atins un grad prea mare de romanism. Romanii becalizati, care saracutii n-au scos nasu' prin lume si nu prea stiu ca in general exista locuri speciale in care se poate lua masa -- oamenii le numesc restaurante, sau cel putin asa se zvoneste.
Aceste doua categorii becisnice definesc tineretul nostru de astazi. Prima categorie reprezinta forta de lucru virila, avida de munca, intr-o disperata cautare de venituri pentru a-si valida statutul social. Cea de-a doua e mult mai simplu de conturat pentru ca a devenit omniprezenta. Sunt acei romani din care s-a dezvoltat acerb ramura fanariota, o mostenire socio-culturala devenita blestem pentru unii dintre noi. Cam la asta se rezuma viata lor -- in timpul saptamanii mananca la Ikea, iar in weekend isi freaca coatelte treningurilor pe balustradele din mall -- altceva nu stiu pentru ca nu vor sa stie sau pentru ca sunt incapabili sa cunoasca lucruri noi.
Franturi: Titus Livius - ab Urbe condita
"Non est tantum a hostibus armatis aetatis nostrae periculum quantum a circumfusis undique voluptatibus.
[...]
Cave deformes multe bona uno vittio et tot meritorum gratiam majore culpa quam causa culpae est, corrumpas."
[...]
Cave deformes multe bona uno vittio et tot meritorum gratiam majore culpa quam causa culpae est, corrumpas."